Eurodeputatul Victor Negrescu spune că prin implicare și responsabilitate, militează pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană.
„Sunt onorat să reprezint România la cel mai înalt nivel. Alegerea mea în funcția de chestor este o mare responsabilitate pe care o am față de cei pe care îi reprezint.
În Parlamentul European m-am implicat activ în a promova și a apăra interesele țării noastre. Nu am stat cu capul plecat. Nu am fugit de subiectele dificile și temele sensibile la nivel european. Am luptat în permanență, cu determinare, pentru a apăra drepturile românilor, aderarea României la spațiul Schengen sau obținerea de fonduri europene suplimentare pentru țara noastră. Alții au preferat să stea pe margine, eventual să și critice, dar acest lucru nu îi ajută cu nimic pe români.
Continui să cred că România are nevoie de reprezentanți în Parlamentul European care au pregătirea necesară pentru a face față cu brio unei astfel de responsabilități și care au contacte la cel mai înalt nivel pentru a apăra interesele noastre. Voi continua să fac acest lucru, dacă Partidul Social Democrat și cetățenii îmi vor acorda în continuare sprijinul lor.” , a transmis eurodeputatul Victor Negrescu
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News