Lună: aprilie 2024
Până pe 30 aprilie, Dreapta Unită rămâne în stradă pentru a strânge semnăturile necesare pentru candidaturile la alegerile locale. Alături…
Premierul Marcel Ciolacu, miniștrii social-democrați,europarlamentarul și coordonatorul PES activists România, Victor Negrescu au fost gazdele reuniunii liderilor Partidului Socialiştilor Europeni.…
Miercuri , 10 aprilie 2024 , între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va…
CJ Dâmbovița a anunțat că s-au semnat contractele de execuție pentru modernizarea DJ 712 (Pucioasa – Brănești – Vulcana-Pandele –…
Încă o veste bună pentru comuna Mănești. Administrația locală de la Mănești, a obținut finanțarea pentru proiectul „EXTINDERE REȚEA DE…
Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, de…
Peste 16.000 de persoane au fost angajate ca urmare a programelor de #ucenicie desfășurate cu sprijinul Agenției Naționale pentru Ocupare…
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 228 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Finlanda…
Inspectorii vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale București au reţinut bunuri contrafăcute în valoare de aproximativ 5.500.000 lei În perioada…
În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de…