
Dacă medicina este domeniul pe care l-ai ales, pe lângă cunoştinţe vaste despre corpul uman, trebuie să te obişnuieşti şi cu protocoale sanitare stricte.
A fi medic sau asistentă este o meserie nobilă şi în mod cert printre cele mai importante în societate. Dar să nu uităm că în spatele oricărui halat alb se află un om care, la rândul său, trebuie să aibă grijă şi de propria sănătate. Gesturi simple precum purtarea măştii şi a mănuşilor face din actul medical unul mai sigur pentru ambele părţi. Spălarea excesivă a mâinilor poate provoca însă iritaţii, de aceea alegerea unor mănuşi de calitate face diferenţa.
1. În timpul examinării pacienţilor
Mănuşile de protecţie sunt cel mai des folosite în sala de operaţie. Dar şi în timpul unui consult este indicată utilizarea unei perechi de manusi examinare nitril, pentru un plus de protecţie. Spre deosebire de latex, material adesea folosit pentru confecţionarea acestor echipamente de protecţie, nitrilul este mult mai prietenos cu pielea, se fixează uşor şi este confortabil. Unii producători preferă să nu adauge pudră, pentru a elimina riscul apariţiei unei reacţii alergice.
2. Pentru manipularea probelor biologice
Nici după terminarea consultului nu se renunţă la mănuşi, doar se înlocuiesc cu altele noi. Riscul de contaminare este un posibil pericol pe care oricare cadru medical trebuie să-l elimine. Mănuşile oferă o barieră de protecţie la contactul cu probele biologice. Astfel, vă puteţi concentra pe manevrarea, transportul şi realizarea analizelor în cele mai bune condiţii. Produsele de calitate au o textură îmbunătăţită ce oferă o aderenţă bună faţă de obiecte.
3. La curăţare şi dezinfectare post consult
După ce a avut loc un consult, recoltare de analize sau un tratament, scaunul sau patul de spital se curăţă după fiecare pacient. Personalul care se ocupă de această operaţiune importantă are nevoie de manusi din nitril roz sau oricare altă culoare. Pregătirea unui cadru adecvat pentru primirea următorilor pacienţi completează serviciile medicale de calitate, unde se pune accent pe igienă la cele mai înalte standarde. Odată efectuată această operaţiune sau oricare alta din cele care se regăsesc mai sus, mănuşile vor fi eliminate ca atare, întocmai ca şi restul consumabilelor medicale.