34 de ani de la reînființarea PNL, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, din 15 ianuarie 1990.
La scurt timp după căderea regimului comunist, mai mulți vechi liberali au format un grup de inițiativă care a readus partidul pe scena politicii românești.
Din acest grup făceau parte personalități care, după instaurarea regimului impus de Moscova, și-au continuat activitatea în exil sau au fost întemnițați pentru opiniile lor democratice.
” Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid din Uniunea Europeană. Înființat în 1875 prin unirea cluburilor liberale care activau încă din perioada pașoptistă, a jucat un rol esențial în multiple momente ale istoriei naționale, precum independența din 1877, Marea Unire din 1918, dezvoltarea economică din anii ’30 ai secolului trecut. Toate acestea s-au petrecut în timpul mandatelor de prim-ministru ale unor liberali.
Astăzi, PNL continuă tradiția democratică al cărei fir a fost reluat în 15 ianuarie 1990. Protejăm drepturile civile și libertățile individuale ale cetățenilor, susținem statul de drept, sprijinim mediul de afaceri și promovăm creșterea capitalului românesc.”, a transmis președintele Senatului, președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News