22 aprilie este Ziua Pământului, eveniment sărbătorit pentru a ne reaminti că planeta Pământ și ecosistemele sale ne oferă condițiile necesare pentru întreținerea vieții. Ziua Planetei Pământ a fost declarată sărbătoare oficială de către Organizația Națiunilor Unite (ONU), în anul 2009.
Ziua Pământului are scopul să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător, asupra efectelor poluării şi să ne inițieze cu privire la acţiunile pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru a ajuta la conservarea naturii.

Ziua Pământului este recunoscută pe scară largă ca fiind cea mai mare respectare seculară din lume, marcată de peste un miliard de oameni în fiecare an ca zi de acțiune pentru a schimba comportamentul uman și a crea schimbări de politici globale, naționale și locale. Clar, lupta pentru un mediu curat continuă cu o urgență din ce în ce mai mare, pe măsură ce ravagiile schimbărilor climatice devin din ce în ce mai evidente în fiecare zi.
Acum este momentul ca noi, cetățenii, să conștientizăm că Pământul este unic și nu avem o variantă de rezervă. Respectiv, suntem obligați unul faţă de celălalt şi toţi faţă de generaţiile viitoare, să avem grijă de Planeta noastră, să îi gestionăm responsabil resursele naturale fără a le epuiza, să îi păstrăm/protejăm resursele forestiere, resursele acvatice, funciare şi aerul atmosferic, să combatem poluarea acolo unde există deja şi să nu ne gândim la toate acestea doar o singură zi pe an, ci să purtăm/asigurăm/exercităm cu noi mereu această responsabilitate.
Această zi a fost aleasă pentru a atrage atenția asupra importanței protejării mediului și conservării naturii. Dacă la nivel internațional Ziua Pământului a fost sărbătorită destul de timpuriu, în România aceasta a fost marcată începând cu anul 1990.
CUM TE POȚI IMPLICA?
- Informează-te constant despre efectele acțiunilor și deciziilor tale asupra mediului și a resurselor pe care le oferă;
- Evită risipa, refolosește obiectele sau inventează alte utilități pentru ele;
- Implică-te activ în activitatea ONG-urilor pentru conservarea naturii;
- Semnalează orice problemă legată de mediu, întrucât implicarea fiecăruia dintre noi poate ajuta la descoperirea mai rapidă a unor situații ce afectează negativ natura;
- Informează-te constant și învață cât mai multe despre lumea naturală din jur pentru a înțelege mai bine importanța acesteia în viața ta de zi cu zi.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News