Clipe de GROAZĂ: Un bărbat, prins sub un mal de pământ pe un șantier din Produlești , actiunea de salvare a fost contracronometru.

La data de 17 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment în localitatea Produlești.
În urma deplasării la fața locului și din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce s-ar fi aflat pe raza localității Produlești, efectuând lucrări la o canalizare, ar fi fost surprins de un mal de pământ, până în zona membrelor inferioare.
Echipajele ISU Dâmbovița au intervenit pentru salvarea bărbatului, a fost chemat și elicopterul SMURD.
Persoana a fost extrasă de sub malul de pământ, fiind preluată de către elicopterul SMURD
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.
Urmărește observnews.ro și pe Google News