În premieră, anul acesta, comuna Malu cu Flori, păstrătoare de tradiții și obiceiuri, va organiza Festivalul ” Focul lui Sumedru” Malu cu Flori 2023
Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este o tradiție românească, veche de două mii de ani. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie, apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora.

Pe 25 octombrie 2023, în ajunul sărbătoririi Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, are loc la Malu cu Flori tradiționalul Foc de Sâmedru, peste care sar copiii, ca să fie sănătoși tot anul, sau tinerii; cei care reușesc să sară se vor căsători în decursul anului. Femeile împart nuci, mere, struguri, prune uscate, uneori chiar vin. Când focul e aproape stins, fiecare participant ia câte un tăciune, care este aruncat mai apoi în livadă, pentru ca pomii să rodească și în anul ce vine, iar în unele regiuni Focul lui Sumedru e făcut chiar în livezi.
Pe lângă tradiționalul foc, la Malu cu Flori va avea loc și un spectacol de dansuri populare , susținut de copiii din localitate dat și de ansabluri din comunele dâmbovițene.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News