Șoferi beți, depistați de polițiști pe drumurile din Dâmbovița, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe strada Calea București, în Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din municipiu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot pe parcursul zilei, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, pe drumul județean 712, un tânăr de 24 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.
Acesta a prezentat un rezultat preliminar pozitiv, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării prezenței în organism a unor substanțe psihoactive.
În ambele situații, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News