Ieri, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan alături de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, a convocat primarii localităților prin care trece DN71 Târgoviște-Sinaia, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, împreună cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, ai CNAIR, ai echipei de proiectare și ai constructorului, au discutat detaliile modernizării acestui tronson rutier.

Din ultimele studii a reieșit faptul că între Târgoviște și Pucioasa numărul de mașini aflate în trafic este de nivelul unui drum expres sau al unei autostrăzi, iar fluidizarea și optimizarea circulației, dar și siguranța pietonilor, sunt principalele argumente de care trebuie să se țină cont în proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a celor 58,8 km ai DN71 Târgoviște-Sinaia.
„Totodată, am cerut celor implicați în acest obiectiv deosebit de important nu doar pentru județul nostru și pentru fiecare localitate prin care trece, ci pentru întreaga regiune, să se țină cont și de proiectele Consiliului Județean Dâmbovița. Am solicitat, de asemenea, să fie luate în calcul solicitările tuturor administrațiilor locale, acestea având, la rândul lor, proiecte de investiții care trebuie luate în considerare la momentul proiectării. Le mulțumesc tuturor participanților și sunt convins că proiectul, cu o valoare de 1,15 miliarde de lei, fără TVA, va schimba total modul în care se va circula pe traseul care începe din nordul municipiului Târgoviște” , a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News