Investiția, de care se vor bucura copiii din comună, a fost implementată de primăria din Potlogi cu finanțare prin C.N.I și s-a ridicat la valoarea de aproximativ 6.840.000 de lei.
Sala de sport, în suprafață construită de peste 1.000 mp, are, pe lângă terenul de joc, vestiare sportive, grupuri sanitare, dar și 102 locuri pentru publicul spectator.

Alături de Viorel Draghici, viceprimarul cu atribuții de primar, s-au aflat la eveniment: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinta Luciana Cristea, prefectul Claudia Gilia, senatorul Titus Corlățean, deputații Carmen Holban, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, consilieri locali și județeni, primari din zona de sud a județului, lideri ai unor organizații PSD, numeroși cetățeni ai comunei și, bineînțeles, mulți copii.
” L-am felicitat pe domnul primar, Drăghici Viorel, pentru finalizarea cu succes a acestui proiect, un merit deosebit la buna implementare aparținând și echipei din cadrul primăriei Potlogi”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News