Sunt cărți printre cărți, iar unele îți pot oferi răspunsuri la întrebări ce îți ard mintea. Altele sunt surse de frumusețe.
Ne pregătim de o mare și sfântă sărbătoare, iar profunzimea dogmatică a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, trebuie să aibă ceva mai multe enigme de deslușit pentru OM și pentru relația dintre personal și universal, dintre aparență, esență și limitele rațiunii, educația ca îndoctrinare, nevoia de pasional şi de irațional, de întrebări, de îndoieli, de refuzuri. În acest context am ales să vorbim astăzi despre una dintre cărțile care ilustrează cel mai bine umanizarea și formele pe care le poate îmbrăca aceasta, într-o poveste dintr-o lume utopică, în care ideile preconcepute nu au ce căuta, o lume a bunăvoinței, a lipsei de excese și de pasiune, a ordinii.
Într-un experiment literar deosebit, „Copilăria lui Isus”, autorul J.M. Coetzee alcătuiește un întreg scenariu despre viață, care ar putea exista în fiecare dintre noi, trăită prin prisma religiei scrise și a mesajelor pe care Divinitatea a dorit să ni le transmită, o viață de sfânt, umanizată în totalitate.
«Fiecare om hotărăște în copilăria mică felul cum va trăi și felul cum va muri, iar acel plan, pe care îl poartă în minte oriunde s-ar duce, se numește „scenariu de viață”. Comportamentele de însemnătate redusă i le dictează rațiunea, însă hotărârile sale importante au fost deja luate (…)» Eric Berne, „Ce spui după bună ziua/ Psihologia destinului uman”.
„Copilăria lui Isus” pune atâtea întrebări încât n-o să te lase să dormi. Simplitatea și acuratețea lor te vor bântui. Până la urmă de ce funcționăm după niște reguli pe care nu le înțelegem? Un exercițiu de imaginație, de libertate, cartea lui J.M. Coetzee îți poate părea o nebunie. Dar una deosebit de frumoasă.
John Maxwell Coetzee s-a născut la 9 februarie 1940 în Cape Town, Africa de Sud, într-o familie bilingvă care, deşi nu avea origini britanice, vorbea în mod curent engleza și germana, fapt ce a declanşat în viitorul scriitor o puternică atracţie pentru cultura europeană. A crescut folosind engleza ca limbă maternă.
Aproape toate romanele publicate de Coetzee i-au adus scriitorului câte un premiu de prestigiu internațional. Două volume, traduse şi în limba română la Editura Humanitas, au câştigat James Tait Memorial Prize, respectiv Irish Times International Fiction Prize – „Waiting for the Barbarians” („Aşteptându-i pe barbari”, 1980) şi „The Master of Petersburg” („Maestrul din Petersburg”, 1994).
Coetzee este de asemenea, al doilea scriitor sud-african care primeşte Nobelul literar. Distincţia i-a fost acordată autorului pentru meritul de a „ilustra, sub nenumărate aspecte, implicarea surprinzătoare a străinului“.
„Copilăria lui Isus”, romanul publicat în 2013 şi tradus rapid şi la noi de Irina Horea, în 2014, trece drept cea mai bizară carte a lui Coetzee. Statut gândit şi de autor, care afirma că ar fi vrut ca acest roman să apară cu o copertă şi cu o pagină de titlu albe, cititorul urmând a descoperi titlul abia după ultima pagină citită. N-a reuşit, căci industria cărţii nu i-a permis acest gest. Cititorului i se rezervă însă destule surprize, căci, de la titlu până la absurdul unor scene sau la semnificațiile substantivelor proprii (numele personajelor ori ale localităților), cartea lui Coetzee te îndeamnă să scotoceşti după sensuri şi să le tot legi între ele.
Este o asemenea creație – care ca de fiecare dată în cazul lui Coetzee, uimește cititorul și-l bântuie, datorită aerului alegoric de sumbră fabulă și atmosferei halucinante care trimite direct la creația lui Franz Kafka ori Samuel Beckett.
Blasfemie, controversă sau joc al imaginației? Ce ar putea însemna acest roman?!
Avem istoria lui Isus. Să dăm la o parte Divinitatea și să îl tratăm ca pe un om obișnuit. Cum ar fi fost copilăria acestui om? Asta, de fapt, e ceea ce face Coetzee, o teorie care ar include posibile împrejurări formatoare de destin. Presupunerea făcută nu e decât o ficțiune, cum e fictiv și orașul în care decurge istoria: Novilla, No-villa, nici un oraș, în traducere din spaniolă.
„Copilăria lui Isus”, „Zilele de şcoală ale lui Isus”, „Moartea lui Isus”, trilogia lui Coetzee, este, deopotrivă, expresia unui foarte bine surprins conflict generațional, în care copiii vor să fie înțeleși de părinții lor – dar, în același timp, să fie înțeleși și acceptați ca fiind diferiți, altfel decât fuseseră sau sunt aceștia. Nimic altceva decât reluarea, e drept că în altă notă și cu semnificații sporite, a marilor teme ale întregii opere a lui Coetzee, conflictul între generații, problema recunoașterii diferențelor și nevoia unei relaționări interumane adecvate, în care nu vrea doar să fie înțeles, ci și să înțeleagă, nutrind speranța că, într-un fel sau altul, va reuși să pătrundă în tainele sufletelor celor din jur, clarificându-și, astfel și doar astfel, marile întrebări cu privire la viață și moarte. Sigur că toate aceste aspecte sunt în mod simbolic subordonate problemei relației cu Celălalt.
Într-un anumit sens, se poate spune că Isus reprezintă pentru Coetzee un soi de definiție extrem de concentrată a unui adevărat fenomen, de natură a provoca toate ideile anterior acceptate de societate și, în general, de lumea oamenilor mari.
Este, deopotrivă, o forță reflexivă, punând cu o temeritate extraordinară totul sub semnul întrebării, toate vechile idei preluate de-a gata și toate aparentele certitudini ale umanității. Un copil cu un destin neobișnuit, dar cu o atitudine care, dincolo de șocul anumitor momente, e caracteristică oricărui copil care îndrăznește să întrebe și să se întrebe. Pe de altă parte, însă, acest simbolic Isus din romanele lui Coetzee reprezintă și o altă denumire pentru literatură – pentru teoria și deopotrivă practica ei. Căci, după cum un personaj al cărții scrie, nu ne e foame de pâine, ci de cuvânt, de acel cuvânt care ne va dezvălui de ce suntem aici.
Şi Isus a fost un revoltat. Spune un personaj la un moment dat: „Ne place să credem că suntem deosebiţi. Dar, strict vorbind, nu poate fi aşa. Dacă am fi cu toţii speciali, n-ar mai exista nimic deosebit“.
Un lucru evident din „Copilăria lui Isus” care a ridicat o mulțime de întrebări, e atașamentul nedezmințit a trei oameni, un bărbat, o femeie și un copil, pe care nu-i leagă nici un contract. Nu sunt o familie, aproape că nici nu se cunosc, și totuși un destin ciudat îi face să nu se despartă. Bărbatul, Simón, îl întâlnește pe micul David pe un vapor care-i duce spre noua lor viață. Băiatul purta la gât o scrisoare în care se spunea cine e și cine îi sunt părinții, dar mesajul s-a pierdut, și Simón își impune să-l ajute să-și întâlnească mama,
odată ajunși la capătul călătoriei, într-o misterioasă Novilla.
O găsesc, pe Inés, o altă refugiată, care duce o viață destul de zvăpăiată, fără răspunderi, și hotărăște, în numele unei intuiții suverane, că ea este mama lui David. Așa cum Simón acționează ca din poruncă divină, îngrijindu-se cu o devoțiune aproape nebunească de un copil găsit, și Inés devine, după ce-și revine din șoc, o mamă ultra-protectoare, recuperând rapid niște instincte materne de care nu avea habar.
„Copilăria lui Isus” e despre reînvățarea credinței, în ciuda evidenței, dincolo de rațiune, credința care leagă, spuneam, trei oameni, până aproape de fanatismul iubirii. Într-un loc care ar putea fi paradisul, fiindcă e populat cu oameni candizi, simpli, care-și urmează la nesfârșit cărarea, fericiți și mândri de rostul lor, fără întrebări, fără neliniști, dar ar putea fi și infernal.
Alegorie, utopie, distopie, bildungsroman, roman postapocaliptic, roman filozofic? „Copilăria lui Isus” incită, de la început şi până la sfârşit, la astfel de întrebări, lăsând cale deschisă multiplelor interpretări.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News