Începutul de an vine cu emoții pentru iubitorii motociclismului: în perioada 5-19 ianuarie 2024, Emanuel „Mani” Gyenes va participa la cea de-a 46 ediție a Raliului Dakar, competiția supremă când vine vorba de anduranță în sportul cu motor.
Va fi a cincea ediție a Raliului Dakar din Orientul Mijlociu, cea mai dificilă și cea mai lungă de până acum, potrivit organizatorilor. Marea noutate a acestei ediții o reprezintă introducerea etapei de 48 de ore, programată în Empty Quarter, chiar în prima săptămână de raliu. Concurenții nu vor avea cum să comunice cu cei din exteriorul bivuacului, neavând acces la internet sau telefonie mobilă. Nu vor ști unde ce loc ocupă în clasament după prima parte a probei și nici cei îi așteptă cu exactitate în ziua următoare.
Mani va lua startul pentru a 14-a oară și se află în fața unei noi provocări la clasa fără asistență tehnică. La începutul lunii decembrie, sportivul român fost deja la Barcelona, unde a trecut prin verificările tehnice și administrative, iar motocicleta și echipamentul său au fost deja încărcate într-un vapor cu destinația Arabia Saudită.
Emanuel Gyenes a devenit în 2023 Ambasador al Raliului Dakar și va concura și în acest an având același statut. Mani este Maestru al Sportului românesc, Legendă a Dakar-ului din 2020 și va concura și în acest an la clasa cea mai grea: Original by Motul / Malle Moto. Din cele 13 starturi la Raliul Dakar de până acum, Emanuel „Mani” Gyenes a terminat cea mai dură provocare de anduranță din motorsport de 11 ori.
În 2022, „Mani” a terminat pe locul 40 la general și pe locul 5 la Malle Moto, iar în 2023 a terminat pe locul 11 la Rally2 (piloți privați) și pe locul 27 la general, din nou fără asistență.
Mult succes!
Foto: Federatia Romana de Motociclism și Dakar Rally
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News