O lege care va permite definirea mai clară a interesului esențial al României și a proiectelor importante care vor fi realizate în domeniul industriei de apărare cu capital de stat sau privat.
Noua lege simplifică procedurile, clarifică responsabilitățile și obligă la cooperare interinstituțională, achiziția făcându-se simultan cu semnarea acordului de cooperare tehnologică și industrială.
Oficiul de Compensare pentru Tehnică Specială se va transforma în Agenția Română de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare și va primi atribuții noi.
Noua lege aprobată acum o săptămână în sedința de guvern sub forma Ordonanței de Urgență, răspunde cerințelor europene stabilind interesul esențial în conformitate cu art. 346 din TFUE.
Ministerul Economiei: Primul avion IAR 99 SM ca a fost modernizat la Avioane Craiova S.A.
La Avioane Craiova S.A. se află în curs modernizarea avioanelor de vânătoare românești IAR-99 cu sisteme de avionică avansate, similare celor care se pot regăsi pe avioanele de vânătoare F-16 sau F-35.
Astfel, după ce a fost modernizat primul dintre cele 10 avioane au început testele la sol în data de 22.12.2023, rolul aeronavei fiind acela de a facilita instruirea viitorilor piloți de avioane de vânătoare.
Modernizarea IAR-99 SM ridică standardele de pregătire ale piloților Forțelor Aeriene Române la nivelul cerut de partenerii NATO.Contractul pentru modernizarea a zece aeronave IAR-99 Standard a fost semnat în 14 august 2020 de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia Generală pentru Armamente, şi Avioane Craiova S.A, având o valoare de 275 de milioane de lei fără TVA.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News