În Parlamentul European s-a votat Regulamentul care stabilește indicații geografice asupra produselor agricole, a vinurilor și băuturilor spirtoase.
În ceea ce privește produsele românești, Uniunea Europeană protejează deja 13 produse specifice prin indicații geografice. Printre acestea se numără: Plăcinta Dobrogeană, Pită de Pecica sau Telemeaua sau Salamul de Sibiu.
Indicațiile geografice reprezintă o formă de etichetare a produselor, care arată originea geografică și calitățile produsului, respectiv reputația acestuia în regiunea din care provine.
” În vigoare încă din anul 1970, registrul UE al indicațiilor geografice conține în prezent aproape 3 500 de înregistrări, cu o valoare de aproape 80 de miliarde de euro.
Produsele care poartă o indicație geografică au adesea o valoare de vânzare aproximativ dublă față de produsele similare fără certificare.
De asemenea, în comerțul internațional, etichetarea arată restului lumii produsele noastre de cea mai înaltă calitate, particularitățile geografice, patrimoniul nostru istoric și cultural, ajutând consumatorul să distingă între un produs contrafăcut și unul original.
Se poate acorda o „indicație geografică” pentru denumirile produselor, dacă acestea au o legătură specifică cu locul unde sunt fabricate. Recunoașterea indicațiilor le permite consumatorilor să aibă încredere și să distingă produsele de calitate, ajutând în același timp producătorii să își promoveze mai bine produsele, cu precădere pe cei din mediul rural.
Regulamentul vine într-un moment oportun în sprijinul comunităților rurale, având în vedere protestele fermierilor. Cu acest Regulament, aceștia își vor putea consolida poziția, având la îndemână instrumentele necesare pentru a-și promova produsele de înaltă calitate., a transmis eurodeputatul Corina Crețu
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News