PSD spune că noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure. Astfel, au fost introduse o serie de prevederi noi.
De exemplu, drumurile forestiere vor fi supravegheate video, cu sisteme tehnice de monitorizare/înregistrare, care să ajute la descoperirea furturilor și tăierilor ilegale.
Au fost introduse noi infracțiuni silvice: falsificarea datelor informatice de natură silvică și falsul în declarațiile informatice vor fi pedepsite cu 1 până la 5 ani de închisoare.

A fost reglementat sistemul de sancțiuni penale și confiscarea materialelor lemnoase, a mijlocului de transport, suspendarea accesului în sistemul informatic integrat pentru păduri, retragerea și, după caz, rechemarea imediat de pe piață a produselor obținute din lemn brut, rezultate ca urmare a săvârșirii unor fapte care sunt încadrate ca infracțiuni.
” Una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic se referă la interzicerea tăierii la ras. Astfel, se extinde suprafața unde sunt interzise aceste tăieri la ras la parcurile naturale și toate ariile naturale protejate din România.
Proiectul de lege definește interesele și incompatibilitățile pentru personalul domeniului silvic, facilitează împădurirea terenurilor agricole și reglementată acordarea de compensații financiare de la bugetul de stat pentru restricțiile impuse și dezavantajele create prin conservarea biodiversității habitatelor forestiere.”, a transmis PSD
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News