PSD a fost preocupat permanent de problemele din agricultură și are soluții pentru acestea!
Guvernul condus de premierul PSD, Marcel Ciolacu, a adoptat două hotărâri prin care peste 1,2 miliarde de lei vor ajunge la fermierii din sectorul vegetal și zootehnic, în contul cererilor depuse în cursul anului trecut.

Fondurile reprezintă ajutoarele naționale tranzitorii, finanțate din fonduri europene. De aceste sume vor beneficia peste 550.000 de fermieri din sectorul vegetal și 200.000 din cel zootehnic.
PSD prezintă două măsuri care vin în sprijinul crescătorilor de animale.
Executivul a adoptat o Hotărâre ce are în vedere susţinerea crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024, pentru creșterea numărului de animale de reproducție deținute și sporirea numărului de produși valorificați de la acestea.
De asemenea, peste 3.900 de fermieri vor beneficia de ajutor de stat în valoare de 51 milioane de lei pentru un efectiv de 103.433 capete bovine de carne şi bubaline, prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), sub formă de grant în valoare de 100 euro/cap de animal.
” Ca să scadă preţurile și la produsele alimentare neplafonate este nevoie să creștem capacitățile de producție și să existe destulă concurenţă între producători. De asta are nevoie economia românească – de stimuli care să crească producția.”, a transmis PSD
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News