Ieri, în jurul orei 14:58, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la o locuință în comuna Răzvad.
Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.

După ajungerea la locul intervenției, echipajele au constat faptul că incendiul se manifestă în interiorul locuinței pe o suprafață de aproximativ 20 mp.
Afost identificată o victimă care a primit îngrijiri medicale de la echipajul medical prezent la fața locului iar ulterior a fost transportată la spital
Incendiul a fost localizat și s-a acționat rapid pentru lichidare.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News