La împlinirea a 512 ani de la atestare documentarăa județului Dâmbovița, a avut loc ședința festivă a Consiliului Județean Dâmbovița, ce s-a desfășurat în incinta Palatului Brâncovenesc de la Potlogi.

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a deschis ședința festivă și a supus la vot propunerea de acordare a titlului de „Cetățean de onoare al județului Dâmbovița” binecunoscutului artist, maestrul Gheorghe Zamfir. Consilierii județeni au votat în unanimitate această propunere, după care Gheorghe Zamfir a mulțumit, în cuvântul său, pentru această deosebită onoare.
Maestrul Gheorghe Zamfir esteun virtuoz al naiului și un ambasador al muzicii românești în întreaga lume.
Prin sunetul său inconfundabil, a reușit să transmită emoție și frumusețe, aducând muzica tradițională românească în atenția publicului internațional.
Titlul de cetățean de onoare al județului Dâmbovița reprezintă o recunoaștere a impactului său cultural și artistic, și este o dovadă a aprecierii adânci pentru munca sa în promovarea valorilor muzicale românești.
Gheorghe Zamfir este considerat unul dintre cei mai buni naiști ai lumii, cu peste 120 de milioane de albume vândute și câștigător a 120 de discuri de aur și platină. Administrația județeană a acordat acest titlu de distincție pentru recunoașterea impactului său semnificativ asupra muzicii.
La eveniment au participat Înaltpreasfinția Sa Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, prefectul județului Dâmbovița Claudia Gilia, parlamentari și primari din zonă. Momentul festiv a fost completat de un program artistic susținut de Sextetul „Muntenia”, care a creat o atmosferă unică prin eleganța și rafinamentul muzicii simfonice.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News