La finalul unui meci care, la fel ca și finala mondială, a fost plin de suspans, România a obținut argintul european, decis în urma loviturilor de departajare.
Selecţionata tricoloră, campioană mondială en titre și multiplă campioană si vicecampioană europeană, a pierdut în fața Serbiei cu 9-10, după loviturile de la 7 metri. Ruleta loviturilor de departajare a venit după ce scorul a fost egal, 1-1, la finalul timpului regulamentar.
Naționala României a avut un parcurs remarcabil și la această ediție EURO, care a dus-o în semifinale, unde scorul s-a decis tot prin loviturile de departajare și unde a reușit să treacă de Kazahstan, 3-1, spre marea finală.
Nu a fost să fie aur, dar, în sport, culoarea medaliilor este uneori decisă de șansă. Valoarea este confirmată de prezența constantă în elita minifotbalului internațional, unde România are aurul mondial și șase titluri europene, de evoluțiile formidabile pe care naționala tricoloră le oferă de fiecare dată susținătorilor ei.
Îi felicităm pentru rezultat, pentru dorința și ambiția cu care au jucat, și le dorim mult succes în continuare! Bravo, România!
Foto: @Federația Română de Minifotbal
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News