Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal Costeștii din Deal, comuna Produlești au avut parte de o experiență educativă inedită alături de cei doi noi prieteni, Fifi și Bondărel. Sub îndrumarea doamnei profesor pentru învățământ preșcolar Bobe Florina Mădălina, copiii din grupa mare ,,Fluturașii” au participat la activități menite să le dezvolte deprinderi pentru o viață sănătoasă.

Prin intermediul proiectului ,,Ghemul de ață”, aceștia s-au implicat în învățarea unor concepte legate de alimentație sănătoasă și importanța adoptării unui stil de viață echilibrat. Activitatea ,,Organizarea alimentelor în piramidă” a culminat cu pregătirea unei delicioase și sănătoase salate din fructe, oferindu-le copiilor o experiență practică memorabilă.
Astfel, această inițiativă educativă a adus beneficii semnificative pentru cei mici, contribuind la formarea unor obiceiuri sănătoase încă de la vârste fragede.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News