Aplicarea e-TVA în România, care a stârnit o puternică reacție de nemulțumire din partea experților contabili, a fost amânată până în anul 2025.
Această decizie vine în urma revoltei contabililor din România, care au cerut abrogarea introducerii e-TVA.
Deși ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, susține că e-TVA este o măsură necesară pentru reducerea diferenței mari dintre TVA calculat și cel colectat efectiv din România, recunoaște că introducerea acestei măsuri va complica semnificativ munca specialiștilor în fiscalitate. Așadar, amânarea aplicării e-TVA până în 2025 este văzută ca o soluție parțială în ochii profesioniștilor din domeniu, care consideră că această măsură va aduce dificultăți semnificative în activitatea lor.

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) cere abrogarea Ordonanțelor de Urgență publicate vinerea trecută în Monitorul Oficial și inițierea unui dialog real pentru identificarea de soluții la problemele fiscale.
„Marele circ fiscal românesc, unde funcționarii de stat se joacă de-a v-ați ascunselea cu responsabilitățile lor (transferându-le tocmai contribuabililor, adică celor cale le finanțează și salariile), în timp ce mediul de afaceri este tratat ca un personaj principal suspect, într-o piesă intitulată „Toți sunt evazioniști”…Acest circ birocratic se vrea a fi soluția pentru a umple vistieria statului, dar asfixiază antreprenorii, profesioniștii contabili și inovația…
România nu are nevoie doar de instrumente digitale, ci de o mentalitate digitală la conducerea executivă a autorității care elaborează legislația fiscală”, a transmis Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, într-o postare pe Facebook.
Întrebările experților contabili către Ministerul Finanțelor
1. Unde este prezumția de nevinovăție a contribuabilului? De la preluarea guvernării, orice modificare legislativă este justificată prin combaterea evaziunii fiscale, însă nu există date concrete privind reducerea acesteia.
2. De ce contribuabilii trebuie să justifice datele incomplete ale ANAF, având în vedere că deconturile depuse de aceștia sunt corecte și bazate pe toate documentele contabile?
3. De ce o parte din munca ANAF este externalizată forțat către contabili, lovind antreprenorii prin creșterea tarifelor pentru serviciile contabile?
4. Contabilii mai au voie să își ia concediu, având în vedere termenele scadente pe 5, 10, 15, 20, 25 ale fiecărei luni? Dacă da, când?
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News