Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, prezintă un bilanț al realizărilor remarcabile din acest an.
Comuna a făcut pași mari în dezvoltarea infrastructurii, iar 2024 se încheie cu proiecte esențiale finalizate și altele în plină desfășurare.
Printre realizările de top, se numără asfaltarea finalizată în satele Suduleni și Lunca, iar lucrările de asfaltare au început și în satul Oncești. De asemenea, în toate cele 8 sate ale comunei și în satul Gemenea-Brătulești, s-a realizat o rețea de 32 km de gaze naturale, iar proiectul de canalizare de pe DN 72A a ajuns la 70% din stadiul său de realizare.
Un alt proiect important care se apropie de finalizare este reabilitarea fostei clădiri a Jandarmeriei, care va deveni sediul Serviciului de Evidență a Persoanei și al Poliției Locale. După sărbători, primăria va dota clădirea cu mobilier și va efectua branșamentele necesare la gaze naturale și energie electrică.

În ciuda vremii nefavorabile, administrația locală a continuat lucrările de infrastructură, deși unele au fost temporar întrerupte, cum ar fi asfaltarea în Oncești sau lucrările de canalizare în Gemenea-Brătulești.
În plus, primăria a realizat revizia anuală a utilajelor, pregătindu-se pentru iarnă cu echipamente dotate cu lame de zăpadă, pentru a interveni rapid în caz de necesitate.
Primarul Gabriel Dănuț Sandu a mulțumit locuitorilor pentru sprijinul acordat și a transmis urări de sănătate și pace. „Sărbătorile de sfârșit de an să aducă liniște și armonie în sufletele tuturor. Vă doresc un an nou plin de împliniri, iar în 2025 să fim uniți în diversitatea noastră”, a declarat primarul.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News