Polițiștii dâmbovițeni au desfășurat o percheziție domiciliară pe raza comunei Braniștea, în urma unor informații despre posibila deținere ilegală de articole pirotehnice.
Acțiunea s-a desfășurat la locuința unui bărbat de 40 de ani, iar în urma descinderii, autoritățile au găsit și confiscat 241 de articole pirotehnice, printre care petarde și baterii de artificii din categoriile F2 și F3.
Aceste articole sunt reglementate strict de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar deținerea lor fără autorizație constituie infracțiune.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care acestea au fost achiziționate și depozitate, iar cazul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari pentru soluționare.
Autoritățile reamintesc că operațiunile ilegale cu articole pirotehnice pun în pericol siguranța publică și pot atrage sancțiuni severe.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News