În perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației au dat startul unui concurs special dedicat elevilor din clasele a VI-a și a VII-a, dar și celor din clasele a IX-a până la a XI-a. Concursul național de creație virtuală „Vocea ta e soluția” i-a provocat pe tineri să creeze videoclipuri scurte, menite să transmită mesaje importante despre prevenirea violenței școlare și combaterea traficului și consumului de droguri.
În județul Dâmbovița, jurizarea lucrărilor a avut loc pe 15 ianuarie 2025, în cadrul unei sesiuni desfășurate de o comisie formată din polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară și ai Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean și ai Corpului Național al Polițiștilor.
După o competiție strânsă, locul I a fost câștigat de Școala Gimnazială „Smaranda Dumitru Roman” Vizurești, locul II a fost obținut de Școala Gimnazială Costeștii din Vale, iar locul III a revenit Școlii Gimnaziale „Ion Constantinescu” Viișoara.
Polițiștii din Dâmbovița au felicitat toți participanții și le-au urat mult succes în faza națională a competiției, încurajându-i să continue să promoveze mesaje puternice pentru siguranța și binele comunității.
Un pas mare pentru tinerii creativi din Dâmbovița, care prin vocea lor aduc schimbări în bine!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News