Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Poliția Orașului Pucioasa, au organizat o sesiune de informare destinată angajaților de la C.A.R.P. „Speranța” din Pucioasa, abordând teme esențiale pentru siguranța comunității.
Unul dintre subiectele importante discutate a fost riscurile din mediul online, cu accent pe fenomenul periculos al „Deep Fake” – o tehnologie utilizată tot mai des pentru fraudă și alte activități ilegale. Polițiștii au oferit informații esențiale despre cum acest fenomen poate afecta viețile utilizatorilor și cum pot fi protejați de aceste riscuri. Participanților le-a fost oferit un chestionar elaborat de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității pentru a evalua gradul lor de conștientizare privind acest fenomen.

Un alt subiect important abordat a fost prevenirea violenței domestice. Polițiștii au explicat cum să recunoască semnele abuzului, cum pot interveni și ce sprijin pot obține victimele violenței domestice prin intermediul autorităților și instituțiilor specializate.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News