Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au destructurat trei rețele implicate în traficul de droguri, în urma unei serii de percheziții desfășurate în județul Dâmbovița și municipiul București.

Cinci persoane au fost reținute și ulterior arestate preventiv, fiind cercetate pentru trafic de droguri de risc (canabis) și droguri de mare risc (cocaină).
În primul dosar, doi bărbați, de 30 și 32 de ani, sunt acuzați că, între 2022 și aprilie 2025, au distribuit în mod repetat canabis consumatorilor din județul Dâmbovița. La perchezițiile din 3 aprilie, anchetatorii au descoperit peste 3,4 kilograme de canabis și 15 grame de cocaină.

Un al treilea suspect, în vârstă de 25 de ani, este cercetat pentru vânzarea de canabis în București, în perioada ianuarie 2022 – martie 2025. În locuința acestuia, polițiștii au găsit aproximativ 2 kilograme de canabis, pregătite pentru distribuție.
În al treilea caz, doi membri ai aceleiași familii, de 26 și 38 de ani, au fost surprinși în timp ce comercializau canabis și cocaină. Perchezițiile desfășurate pe 9 aprilie la locuințele lor și la un restaurant deținut de familie au dus la descoperirea a 18 kilograme de canabis și 850 de grame de cocaină. Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant transportând alte 2 kilograme de canabis și 20 de grame de cocaină.
În urma probatoriului administrat, magistrații Tribunalului Dâmbovița au dispus arestarea preventivă a celor cinci suspecți pentru 30 de zile.
Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor de la brigăzile antidrog din București și Ploiești, al luptătorilor SAS, polițiștilor rutieri din Capitală și jandarmilor din Ploiești.
Autoritățile reamintesc că toți suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News