Evenimentul Best Electric City Car 2025 a atras mii de vizitatori pasionați de mobilitate urbană sustenabilă, la București Mall Vitan. În parcarea exterioară, zona Starbucks, publicul a avut ocazia să descopere cele mai noi modele de mașini electrice de oraș, din categoriile mini și cvadricicluri – toate 100% electrice.
Timp de două zile, vizitatorii au discutat direct cu jurnaliști auto și reprezentanți ai importatorilor, au analizat în detaliu fiecare model expus și au aflat informații esențiale despre tehnologie, autonomie, costuri și avantaje ale condusului electric în mediul urban.

Atmosfera a fost una prietenoasă și interactivă, evenimentul reușind să apropie publicul larg de noile soluții de mobilitate sustenabilă. Luni și marți (15–16 aprilie), juriul de specialitate urmează să testeze fiecare model, pentru a desemna câștigătorii ediției 2025.
Best Electric City Car 2025 este un eveniment Powered by Arval România, cu sprijinul Eldrive România – partener de încărcare, și partenerii București Mall Vitan, Resto Aperto și Ministerul Mediului – România.
Competiția continuă, dar startul a fost deja un succes!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News