ALTE ȘAPTE UNITĂȚI ȘCOALARE din Târgoviște vor beneficia de lucrări de modernizare prin PNRR , vorbim de noi investiții în valoare de 48.000.000 euro în municipiul Târgoviște prin PNRR, Primaria Târgoviște a depus mai multe proiecte în valoare de peste 241.000.000 lei, numai săptămâna trecută!
Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, Grădinița cu Program Normal nr. 11, Școala Gimnazială ”Grigore Alexandrescu”, Școala Gimnazială ”Prof. Paul Bănică”, Liceul Teoretic ”Ion Heliade Rădulescu”, Liceul ”Voievodul Mircea”, Școala Gimnazială ”Vasile Cârlova”, clădirea Direcției de Administrare a Patrimoniului și 14 blocuri de locuințe vor face obiectul unor investiții importante în cadrul Planului național de redresare și reziliență, componenta 5 – Valul renovării.

Vor fi achiziționate alte 20 de autobuze electrice și vor fi implementate sisteme inteligente de management urban
Totodată, vor fi achiziționate 20 de autobuze electrice și vor fi implementate sisteme inteligente de management urban (ITS), finanțarea fiind asigurată tot potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență al României, de data aceasta Componenta C10 – Fondul local.
” Acesta este numai începutul unei campanii susținute de accesare de fonduri nerambursabile, urmând a fi derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură: în reabilitare stradală, în infrastructura socială, infrastructură de transport, infrastructură sportivă și, foarte important, continuăm cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională.”, a anunțat primarul Cristian Stan
Urmărește observnews.ro și pe Google News