La fabrica IVECO din Petreşti, s-au produs primele 514 camioane pentru Armata Română, premierul Ciucă, președintele Camerei Deputaților- Marcel Ciolacu și oficialii din Dâmbovița au vizitat fabrica, miercuri, 2 noiembrie 2022, la primele ore ale dimineții.
A avut loc și discuție oficială cu reprezentanți companiei IVECO din Italia și România, pentru ca în urmă cu 2 ani, a fost inițiat proiectul prin care compania IVECO și-a asumat să producă o parte din camioanele necesare Armatei Române.
Conducerea companiei le-a dat asigurări oficialilor de la nivel central că există perspectiva ca, până anul viitor, când urmează să fie încheiat primul contract subsecvent, compania să recupereze și chiar să devanseze termenele asumate. Toate acestea sunt concretizate și prin numărul de camioane pe care le-au produs, în acest moment reușind să producă aproximativ 514 camioane; la o capacitate de 400 de camioane pe an, există foarte clar perspectiva că, până anul viitor, în noiembrie, vor fi produse toate cele aproximativ 900 de camioane câte sunt asumate prin primul contract subsecvent, urmând ca, până la finele anului 2026, să fie încheiate toate livrările în conformitate cu contractul general, care prevede aproximativ 2.902 camioane.

Există, de asemenea, perspective foarte bune pentru diversificarea producției. Deja, până în acest moment, sunt 16 derivate care se produc la Petrești, oficialii au putut să vadă camioane cu structură normală, dar și camioane cu structură blindată, o serie întreagă de alte derivate de care armata are foarte mare nevoie.
Oficialii au putut să vadă și începerea integrării producției de trailere de 70 de tone, ceea ce este, într-adevăr, un motiv de bucurie și de mândrie, așa cum a fost prezentat de către conducerea companiei.
Marcel Ciolacu a declarat că suntem pe drumul corect și trebuie să existe acest parteneriat între companiile private și stat și ar trebui grăbit acest proces de recuperare a industriei de apărare din România.
Marcel Ciolacu a mai spus că anul acesta România are investiții străine directe de 6,5 miliarde.La vizita oficială au mai fost prezenți președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia și alți invitați.
Urmărește observnews.ro și pe Google News