Se înființează Programul Național pentru Internaționalizare Universitară „Study in Romania” în vederea consolidării procesului de internaționalizare a sistemului de învățământ superior.

Obiective:
Dezvoltarea programelor de studii comune și de studii integrate.
Flexibilizarea studiilor universitare prin microcertificări.
Dezvoltarea unui program pentru „visiting professors”.
Organizarea de acțiuni pentru valorificarea comunităților de alumni internaționali.
Susținerea instituțiilor de învățământ superior în procesul de promovare a ofertei educaționale la nivel internațional.
Susținerea digitalizării proceselor de admitere și a procedurilor administrative de la nivelul instituțiilor de învățământ superior.
Creșterea numărului de mobilități efectuate de către studenți, studenți-doctoranzi, cadre didactice și de cercetare, precum și personal administrativ.