
Atunci când spunem vin, ne gândim de regulă la cel roşu – intens, parfumat şi cu un caracter puternic.
Vinul este o băutură deosebită, de legendă, cu o istorie îndelungată. Cunoscătorii, dar şi cei pasionaţi să descopere tainele acestei licori ştiu că producerea unui vin bun este o adevărată artă. Fiecare tip de vin este unic, însă astăzi ne vom opri la cel roşu ce reuşeşte de fiecare dată să facă o impresie bună. Chiar dacă nu suntem profesionişti în selectarea vinului, dacă ţinem cont de câteva aspecte, putem face alegeri excelente.
Tipuri de vinuri roşii
Este cunoscut faptul că cea mai simplă clasificare a vinurilor cuprinde vinul roşu, alb şi rose. Însă şi aceste categorii iniţiale au variaţii ale principalelor sortimente. De menţionat este şi clasificarea după gust. Găsim pe rafturile cramelor vin rosu sec, cel demisec, soiul demidulce şi desigur, vinul dulce. Cele mai populare tipuri de vinuri rămân Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot şi Fetească neagră. Strugurii, ingredientul principal pentru vin, joacă un rol foarte important în obţinerea fiecărui sortiment, alături de procesul de fermentaţie.
Brandul şi ţara de provenienţă a vinului
Vinul este un simbol pentru Franţa, o ţară renumită pentru colecţia sa impresionantă şi apreciată în toată lumea. Dar să nu uităm că România este în prezent în topul producătorilor de vinuri de pe mapamond, cu o producţie are atinge tone de vin pe an şi milioane de sticle livrate naţional şi internaţional. Aşadar, o idee bună este să ne orientăm către producători locali cu tradiţie sau mai noi, care promit, căci sigur vom fi impresionaţi de măiestria acestora.
Asocieri culinare indicate pentru vinul roşu
După ce am ales un vin rosu de calitate şi cu tradiţie, trebuie să avem în vedere contextul culinar în care îl vom servi. Buchetul specific vinului pentru care am optat poate fi pus şi mai mult în valoare de preparatul servit alături. Vinul roşu merge foarte bine cu carnea de vânat, porc, vită sau miel. Mâncărurile care includ carne roşie, cum ar fi tocăniţele, sunt o altă sugestie potrivită. Degustarea de brânzeturi tari capătă o altă notă în prezenţa vinului roşu. Iar dacă nu vrem să ne complicăm, dar să fim totuşi sofisticaţi, putem opta inclusiv pentru o pizza.