24 martie, Ziua Evidenței Persoanelor ! Personalul care își desfășoară activitatea în birourile de stare civilă și serviciile de evidență a persoanelor sărbătoresc astăzi, 24 martie, Ziua Evidenței Persoanelor. Această zi a fost stabilită printr-o decizie a ministrului Afacerilor Interne și este legată de înființarea oficială a structurilor specializate de evidență a persoanelor, legiferată prin Înaltul Decret regal nr. 947, publicat în Monitorul Oficial al României în 24 martie 1921.
Se împlinesc, astăzi, 102 de ani de la înființarea oficială a structurilor specializate de evidență a persoanelor, perioadă în care generații de funcționari au contribuit la dezvoltarea și perfecționarea acestui domeniu esențial al administrației publice din România.
” Astăzi îi felicităm pe colegii noștri din cadrul structurilor de evidență a persoanelor, cei care sunt implicați în activitățile de realizare și eliberare a unor acte și documente esențiale pentru individualizarea fiecărui cetățean în societate și în familie. Fie că își desfășoară activitatea în marile orașe sau în localități mai mici, sunt mereu ”martori” ai principalelor evenimente din viața noastră: mândria de a obține prima carte de identitate, emoția căsătoriei, bucuria nașterii unui copil.
La mulți ani! Și felicitări pentru profesionalismul și promptitudinea dovedite în relația cu cetățenii!”, transmite MAI
Urmărește observnews.ro și pe Google News