Maratonul de ateliere civice a mai făcut un traseu la Târgoviște, la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” unde s-a văzut că există resurse valoroase în comunitate, că ele sunt sprijinite, folosite, puse la treabă.
Peste 40 de liceeni participat la o discuție foarte aplicată despre lege (fără tocmeală) la care au fost invitați reprezentanții IPJ Dâmbovița.
Două din marile pericole ale vârstei – capcana drogurilor și replicile violenței – au fost în centrul discuțiilor lor și, cel puțin o parte din teme, au nevoie să fie continuate.
Maratonul de ateliere civice este parte a proiectului „Școli implicate în comunitate – educație civică pentru elevi prin animație, ateliere și campanii locale” derulat de Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Asociația Digital Bridge – DGcademy.com, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News