A fost convocat de urgență, plenul Camerei Deputaților pentru astăzi, 28 decembrie, la propunerea președintelui PSD Marcel Ciolacu, pentru a respinge inițiativele unor parlamentari afiliați grupului UDMR privind așa zisa autonomie a Ținutului Secuiesc și separarea cetățenilor români pe criterii etnice.
„Este cel puțin revoltător că membrii AUR s-au opus astăzi în Biroul Permanent acestei proceduri necesare pentru a pune capăt unor teme care nu își au locul în societate. Ori nu înțeleg procedurile parlamentare, ori vor să speculeze în mod populist acest subiect.
Deși nu am mari așteptări de la AUR, îi aștept mâine să vină să voteze respingerea acestor propuneri toxice. Altfel, vor demonstra încă o dată că nu sunt în stare să ofere românilor decât scandal și urlete.”, a transmis Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News