Guvernul României a aprobat Planul de recrutare a funcționarilor publici și Planul de promovare în funcții publice de conducere pentru perioada 2025-2026, deschizând astfel noi oportunități pentru cei care doresc să își construiască o carieră în administrația publică.
În total, vor fi disponibile 1690 de funcții publice, dintre care 1228 sunt funcții de execuție, iar 444 sunt destinate funcțiilor de conducere și promovării în funcții publice de conducere. De asemenea, 18 dintre aceste funcții sunt dedicate înalților funcționari publici.

„În 2025, vom organiza patru runde de concurs național și trei runde de testări avansate pentru concursurile de promovare în funcții publice de conducere. Este o oportunitate importantă pentru toți cei care își doresc să facă parte din echipele care contribuie la dezvoltarea României”, a declarat Vasile-Felix Cozma, președintele ANFP.
Potențialii candidați pot afla mai multe detalii și pot depune dosarele de concurs exclusiv prin platforma informatică de concurs, care va fi disponibilă în curând. Anunțurile oficiale vor fi publicate în Monitorul Oficial și pe site-ul ANFP.
Aceasta este o oportunitate de a atrage talente și de a promova transparența și competiția în sectorul public, cu scopul de a construi o administrație publică mai eficientă și mai responsabilă.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News