ACCIDENT TRAGIC la Găești, pe strada Arsuri, un bărbat a decedat după ce căruța încărcată cu lemne s-a răsturnat peste el, la data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost lovit de un vehicul cu tracțiune animală.
În urma deplasării la fața locului și a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 39 de ani, din Găești, s-ar fi deplasat pe lângă un vehicul cu tracțiune animală și ar fi fost surprins sub materialul lemnos din vehicul.
Bărbatului i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă a decedat.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Găești cu o ambulanță SMURD și SAJ DB cu un echipaj. La locul evenimentului, echipajele de intervenție au găsit două persoane rănite, dintre care una inconștientă.
Urmărește observnews.ro și pe Google News