În perioada 7 – 13 iulie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 784 de persoane, 21 de autovehicule și 46 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
Astfel, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 562 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Poliţiştii români au pus în aplicare 12 mandate europene de arestare, fiind depistate 91 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 231 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 16 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 38 de documente și au fost găsite 20 de autovehicule, căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 222 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 22 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 15 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 22 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 5 erau semnalate dispărute de autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 8 documente și un autovehicul căutat de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News