Polițiștii din cadrul Secției Nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au reținut un tânăr de 24 de ani pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt între rude și încălcarea unui ordin de protecție emis împotriva sa.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că, pe 6 aprilie, tânărul ar fi pătruns în domiciliul tatălui său, un bărbat de 47 de ani din comuna Costeștii din Vale, deși existau măsuri de protecție impuse împotriva sa. Acesta ar fi sustras suma de 300 de lei din locuința părintelui.

Ieri, 9 aprilie, tânărul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți, iar instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.
Este important de subliniat că, potrivit legii, prezumția de nevinovăție se aplică pe întreaga perioadă a procedurilor legale.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News