În perioada 23-27 martie 2025, România se află sub influența unui val masiv de praf saharian, iar astăzi, 24 martie, fenomenul atinge un vârf. Acesta poate afecta serios calitatea aerului și sănătatea, mai ales a persoanelor vulnerabile. Fenomenul aduce cu el și ploi murdare, care vor depune particule de praf pe suprafețele exterioare.
Cantități maxime de praf saharian:
- 22 martie: 1 g/m²
- 23 martie: 2 g/m²
- 24 martie: Peste 2 g/m² în jumătatea de sud a țării
- 25 martie: 2 g/m² în Moldova
- 26 martie: 2 g/m² în sud-vestul țării
Ce trebuie să faci pentru a te proteja
Evită utilizarea apei de ploaie pentru consum sau igienă, deoarece poate conține particule de praf.
Persoanele din grupuri sensibile (copii, vârstnici, cei cu probleme respiratorii sau cardiovasculare) ar trebui să poarte mască atunci când ies afară.
Dacă observi o atmosferă neclară sau vizibilitate scăzută, încearcă să stai cât mai mult în interior.
Cei cu afecțiuni respiratorii, cum ar fi astmul, sunt sfătuiți să evite expunerea îndelungată la aerul afectat.
Protejează-ți sănătatea!
Fiind o perioadă delicată, te sfătuim să fii atent la orice schimbare în calitatea aerului și să iei măsurile de precauție necesare pentru a te proteja pe tine și pe cei dragi.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News