Au văzut moartea cu ochii, trei persoane au ajuns la spital.La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime în municipiul Târgoviște.
Din primele date, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 26 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe bulevardul Eroilor, din municipiu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din comuna Aninoasa.
În urma impactului, șoferul de 30 de ani și doi pasageri de 42 și 49 de ani au fost răniți, fiind transportați la spital.
Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a acționat cu două echipaje.
Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News