Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Municipal Tony Bulandra din Târgovişte şi ajuns la cea de a XI-a ediție, începe mâine, 3.06.2023.

Definit încă de la început ca o întâlnire a artelor şi a culturilor, festivalul a aşezat în centrul demersului de alcătuire a programului din acest an, conceptul de FORME, elemente esențiale în procesul de creație.
Deschiderea oficială a festivalului are loc la ora 14, în foaierul Cinematografului Independența, în ambianța expoziției de carte, Operele complete ale lui W. Shakespeare 400 şi a celei de gravuri şi stampe Shakespeare şi epoca sa, şi în prezența unuia dintre cei mai iubiți şi activi oameni de teatru din România, Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare.
La 14:30, publicul este invitat să vizioneze documentarul BABEL X, realizat de producătorul TVR, Cornel Mihalache, cu prilejul ediției prin care festivalul a marcat un deceniu de existență pe scena din România.
Zilele acestea, Republica Moldova a fost în centrul atenției politice, fiindcă a găzduit summitul a 50 de lideri europeni. Noi punem constant reflectorul pe colaborarea cu frații noştri de peste Prut. Aşa că publicul prezent la BABEL îl va putea vedea pe Marius Manole, alături de Anatol Durbală, în producția Teatrului Alexei Mateevici din Chişinău, intitulată Eu sunt vântul, după piesa unuia dintre cei mai apreciați autori la ora actuală, norvegianul Jon Fosse.
După ce vor vedea expoziția de grafică şi pictură FORMAlități, a lui Bogdan Constantin, la Teatrul Tony Bulandra publicul va fi martorul unui eveniment teatral: prima coproducție din România, a artiştilor români cu cei coreeni, în Argonautas, un spectacol de mare impact vizual, cu o arhitectură arborescentă a semnificațiilor călătoriei lui Iason, în căutarea Lânii de Aur. De fapt, o căutare de sine şi o descoperire a celuilalt. O temă majoră în timpul de azi, al migrațiilor economice sau politice.
PROGRAM BABEL – FORME
SÂMBĂTĂ, 03 iunie
14:00 DESCHIDEREA OFICIALĂ BABEL
OPERELE COMPLETE ALE LUI W. SHAKESPEARE 400, expoziție de carte și
SHAKESPEARE ȘI EPOCA SA, expoziție de gravuri şi stampe, în prezența lui Emil
Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare,
Preşedinte al Fundaţiei William Shakespeare Craiova – Foaier Cinematograf
Independența
14:30 BABEL X, Documentar, Premiera, regia: Cornel Mihalache – Cinematograf
Independența, 1h 38min
17:00 EU SUNT VÂNTUL, regia: Sorin Militaru, Teatrul Alexei Mateevici Chișinău –
Casa Sindicatelor, 1h 10min
18:30 FORMAlități, expoziție de grafică şi pictură de Bogdan Constantin – Foaier
TTB, 30 min
19:00 ARGONAUTAS, un spectacol de Mc Ranin, coproducție TTB & Korean
Theatre Association – Sala Mare a TTB, 1h 30min
23:00 CLUBUL FESTIVALULUI – Berăria Vlad Țepeș
Şi acesta e doar începutul celor nouă zile de bucurie festivalieră, la BABEL!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News