Bugetul municipiului Târgoviște pentru anul 2023, a fost aprobat , capitolul destinat dezvoltării este de 55% din totalul bugetului, a fost aprobat bugetul municipiului pe anul 2023, și de această dată, capitolul destinat dezvoltării însumând aproximativ 290.000.000 lei, cu 25.000.000 lei mai mare în comparație cu anul precedent.
Această creștere se datorează în principal proiectelor cu finanțare europeană, atât prin Programul Operațional Regional, cât și prin PNRR, dar și proiectelor realizate în cadrul PNDL sau prin Compania Națională de Investiții.
Sunt derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură posibile: în reabilitare stradală, piețe publice, transport public, parcuri, în infrastructura socială, infrastructura sportivă și, foarte important, continuăm cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională: creșe, grădinițe, școli.
Primarul Cristian Stan spune că în rest, pentru târgovișteni, rămâne cum a stabilit: ” ne vedem pe teren, pe șantiere, în fiecare cartier, iar pe parcursul anului, pe măsură ce vor fi semnate noile finanțări, bugetul de investiții se va majora cu cel puțin 50%!” , a afirmat primarul municipiului Târgoviște.
Urmărește observnews.ro și pe Google News