Browsing: PSD
PSD spune că este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora, prin urmare, noul…
Comitetul Executiv al Organizației Femeilor Social Democrate din România, OFSD Dâmbovița a participat la Palatul Parlamentului, lucrările au fost conduse…
PSD militează pentru reducerea inechităților sociale care să asigure solidaritatea socială între contribuabili, o reformă fiscală, astfel, trebuie îndeplinite concomitent două…
Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița: Alături de colegii din conducerea PSD Dâmbovița, am dat startul întâlnirilor din teritoriu cu primarii,…
Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabil de politicile digitale, situația proiectelor de digitalizare…
Inconștiența USR mărește dependența energetică a României față de Rusia. Contestarea la CCR de către USR a legii PSD privind…
Într-o intervenție avută în plenul Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat aderarea României la Schengen, în acest an. Acesta…