Browsing: Târgoviște
De Zilele Cetății, pe parcursul celor trei zile, 8-10 septembrie, între orele 10:00 și 21:00, în scuarul Primăriei, veți regăsi…
Continuă lucrările la noua bază sportivă din cartierul Matei Basarab, din incinta Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, iar în câteva luni,…
Continuă lucrările de reabilitare pe bulevardul Independenței, pe Calea Câmpulung, dar și pe strada Pârvan Popescu, administrația municipiului Târgoviște spune că…
Pe Centrul Vechi din Târgoviște, un concert de muzică clasică, ai cărui protagoniști au fost soprana Daria Lupu și tenorul…
În perioada 8 – 10 septembrie 2023, vor avea loc manifestările dedicate Zilelor Cetății Târgoviște. Pe parcursul celor trei zile…
Contractul pentru implementarea sistemului menționat, semnat zilele trecute, presupune: ️- simplificarea metodelor de plată a călătoriei cu mijloacele de transport…
A fost semnat contractul de execuție în cadrul căruia 64 de străzi și 55 de parcări din municipiul Târgoviște vor…
Se fac pregătiri pentru Zilele Cetății Târgoviște, s-a pregătit un program care să răspundă tuturor exigențelor în cele 3 zile,…
Au început lucrările de reabilitare și la Școala Gimnazială „Radu cel Mare” din Târgoviște și este primul proiect al administrației…
Pe bulevardul Regele Ferdinand, în imediata vecinătate a cartierului Aleea Trandafirilor, pe terenul fostei UM Gară, se apropie de final…