Sâmbătă, 8 februarie 2025, campusul Universității „Valahia” din Târgoviște a fost plin de energie și entuziasm, primind vizita a 50 de tineri cercetători de la Centrul Local „Nicolae Deceusară” București, care au pornit într-o adevărată aventură a cunoașterii.

Ghidați de studenții voluntari ai Ligii Studenților din Universitatea „Valahia”, cercetașii au avut ocazia de a descoperi pagini fascinante din istoria Cetății Medievale Târgoviște, printr-o activitate interactivă ce le-a stimulat curiozitatea. Cu sprijinul unei studente de la programul de master în Istoria Europeană, aceștia au explorat secretele fostei capitale a Țării Românești, punând întrebări care au alimentat dorința de a învăța mai mult.

Biblioteca Instituției de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară a fost locul unde cercetașii au realizat o incursiune captivantă în trecut, redescoperind istoria orașului prin joc și creativitate. Patrulele de cercetași, cu ajutorul voluntarilor, au compus versuri inspirate despre cetatea de scaun, demonstrându-și talentul și imaginația.
Această activitate nu a fost doar o lecție de istorie, ci și o adevărată lecție de camaraderie, curaj și dorință de cunoaștere. Universitatea „Valahia” din Târgoviște a devenit, pentru o zi, un loc de întâlnire între tinerii cercetători și studenți, într-o aventură educativă de neuitat.
Prin această experiență, cercetașii au învățat că, alături de educație și explorare, spiritul cercetășesc este cel care aduce împreună comunități și formează legături durabile.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News