Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, a semnat recent contractele de finanțare pentru consolidarea seismică a 7 noi obiective. Printre acestea, un bloc de locuințe din comuna Vârfuri, județul Dâmbovița, va beneficia de o alocare financiară de peste 12 milioane de lei pentru consolidare și reabilitare termică.
„Începând cu 2022, am derulat patru programe dedicate consolidării clădirilor cu risc seismic, iar în prezent avem 103 proiecte active care vizează locuințele și clădirile publice. De asemenea, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, vom consolida alte 39 de blocuri de locuințe și 165 de clădiri publice, toate din fonduri europene”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Aceste investiții reprezintă un pas important în creșterea siguranței cetățenilor și protejarea patrimoniului imobiliar din România, având un impact direct asupra comunităților locale și asupra rezilienței infrastructurii naționale.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News