Ieri, 12 aprilie 2023, la liceul I.C. Vissarion din orașul Titu, s-a desfășurat faza pe unitate a concursului „Cel mai puternic pompier”, unde au participat 11 cadre militare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al județului Dâmbovița, dintre care 2 au participat la categoria „+40 ani”, 2 la categoria „30-39 ani” și 7 la categoria „18-29 ani”.
În acest concurs, pompierii militari și-au demonstrat abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu un grad ridicat de dificultate.
Concursul a urmărit creșterea capacităților motrice ale pompierilor, prin parcurgerea unor circuite care dezvoltă deprinderile necesare unor tehnici sau manevre specifice.
La finalul competitiei rezultatele au fost urmatoarele:
La categoria 18 – 29 de ani
Locul I – sld. Iolu Adrian
Locul II – sld. Sărăteanu Andrei
Locul III – sld. Mihăescu Sebastian
La categoria 30 – 39 ani
Locul I – plt. adj. Plop Daniel
Locul II – plt. Oncescu Ion
La categoria peste 40 de ani
Locul I – plt. adj. Plopeanu Ionel
Felicitari tuturor participantilor !
Foto: edicristall
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News