Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfăşoară în perioada 2-3 noiembrie 2023, a LV-a ediţie a Festivalului-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, structurat pe patru secţiuni de creaţie: poezie, proză scurtă teatru scurt şi eseu.
Concursul urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News