Controale ample, polițiștii și Garda Forestieră au luat la verificat societățile comerciale ce se ocupă cu material lemnos, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, alături de reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat controale la două societăți comerciale din comuna Braniștea.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, în cuantum de 10.000 de lei.
De asemenea, aceștia au confiscat contravaloarea a 72,52 metri cubi de material lemnos, în cuantum de peste 17.100 de lei.
Urmărește observnews.ro și pe Google News