Cu finanțare din bugetul local, administrația locală de la Dragomirești a realizat o sala de fitness în cartierul Tineretului, tinerii se pot bucura de cele mai moderne condițiile.

Programul sălii de sport va fi de luni până duminică, între orele 10:00 – 22:00.
Costul accesului în sala de fitness va fi:
– 5 lei/pers/ora
– 100 lei/pers/luna – nelimitat
„La Dragomirești, alături de colegi și prieteni, la invitația primarului Dragoș Vlădulescu, am inaugurat o modernă sală de fitness realizată pentru tinerii din comună, 100% din bugetul local.

Diferența între rural și urban în județul Dâmbovița începe să se micșoreze de la un an la altul datorită unor investiții de acest fel, iar acest lucru este mai mult decât încurajator. Tinerii au tot mai multe motive să nu plece din comunitate, mai ales că, în Dragomirești, în ultimii ani sunt proiecte realizate sau în desfășurare de peste 120.000.000 de lei.
Felicitări domnului primar Dragoș Vlădulescu pentru această investiție, dar și pentru tot ceea ce a făcut în ultimii ani pentru locuitorii comunei Dragomirești.”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News